… de mancare? Well, e simplu! Daca este frig fac o supa crema cu toate legumele care incep sa se ofileasca din cauza asteptarii sa fie si ele bagate in seama, daca e cald o salata, cu aceleasi legume, mai adaug oua si cata branza 😉

… de plictiseala? Well, si plictiseala e buna, e chiar sanatoasa uneori, ca ma impinge sa fac lucruri de care nu stiam ca sunt capabila. Daca nu v-ati plictisit pana acum niciodata, ei bine, mintiti! Va doresc sa atingeti raul, adica sa va plictisiti macar o data pe luna!

… cand simt ca e greu maratonul „viata”? Aici e cu panica uneori. Incerc pe cat posibil in primul rand sa nu ma panichez, ceea ce in timp a dus la un reflex. Incetinesc ritmul, bag provocarea intr-o categorie si in functie de asta iau decizii.

…ca imi scot fire de par alb copii? Aici e atat de simplu ca nimic nu mi se pare mai complicat. Primul reflex pe care incerc sa il am e sa ma interoghez, ce am facut sa il/o ajut sa ia asa decizie. Al doilea este acela de a ne distanta de focul problemei si al treilea este sa il/o ajut sa vada provocarea din toate unghiurile. Al patrulea este acela de a-i ameninta ca le voi lua din bani ca sa ma vopsesc!

….cand am o zi proasta? Fac curatenie! Mut mobila! Apoi o mut din nou! Apoi fac din nou curatenie! E bine sa ma lasi sa imping la canapea centimetru cu centimetru, pana sunt multumita de unghiul perfect in care se poate privi la televizor stand pe covor in fata ei. Barbatul este intelegator, dragul de el, ma lasa sa o mut si uneori mai joaca si rolul de incantat!

…. cand sunt trista? Well, aici e cu du-te vino… De obicei, daca vremea ma lasa fug la alergat, dupa cateva ture de stadion lesina si tristetea din mine. Apoi sar coarda sau fac yoga, ideea este sa ma extenuez fizic si sa imi injectez ceva endorfine bio, naturale, in corp. Daca vremea nu tine cu mine asta este, nu am alta solutie decat sa apelez la buna prietena ciocolata. Intre doua respiratii adanci bag un cubulet de ciocolata.

… cand nu pot controla ce se intampla in jurul meu? Fuiiiiii, aici a fost nasol! A fost pana am acceptat ca niciodata nu voi putea controla totul. Praful se pune fara sa imi ceara voie, timpul trece fara sa imi ceara voie, circurile se nasc fara sa imi ceara voie si la fel se topesc. Tot ce imi ramane este sa fac cat mai bine ceea ce este in puterea mea.

…ca sa cresc mare? Citesc, pun intrebari si incerc sa ascult atenta fiecare raspuns. Si mai ales incerc sa traiesc pe barba mea, incerc sa savurez fiecare zi si moment de pace.

Astept si alte idei, ca vocea din capul meu oboseste uneori.