Stau la rand, cu cumparturile pe banda si incerc sa imi ocup capul cu ganduri care sa ma ajute sa nu aud gandurile fetelor din spatele meu. Doua tinere, 25+, care se exprima cu dezgust la adresa copiilor si oamenilor cu copii, despre ritmul lor de viata, despre cat de plictisitori sunt, acoperind orice gand sau discutia mea cu copiii. Fiu-miu, care observa tot ce misca in jur, ii deja cu ochii si urechile la ele. Iar eu ma simt de parca as fi prinsa in coloana, intarziu, dar nu am unde sa ma duc. Le-as zice ceva, dar sunt copii de fata. Apoi, mi-e sa nu dau de doua tate. Imi dreg vocea, ma uit insistent la ele, sperand ca isi vor da seama ca nici eu si nici urechile nevinovate ale copiilor nu ne dorim sa auzim gandurile lor. Dar nu, ele au o parere si astazi insista ca toata lumea, de la mic la mare , sa o auda!

Poate fii adevarat ca se intampla ca oamenii cu copii sa citeasca mai multe carti de povesti decat carti de economie sau de politica, poate vad mai multe desene decat serialele la moda, manca mai putin decat ar trebui, devin obsedati de mancare sanatoasa si par ciudati in ochii oamenilor fara copii. Pot parea chiar salbatici, in functie de cat este de dependenta piticania. Dar stati linistiti, dragi oameni fara copii, nu se ia aceasta salbaticie!

La noi, 5  zile din 7 cate are Sfanta Saptamana sunt trase la indigo. Luni: alarma suna la 6:20, aman pana la 6:30, apoi pana la 6:40, dar ma ridic candva intre 6:30 si 6:40, ofticata ca iar mi-e somn. Merg in camera pruncilor si ii trezesc cu remuscari, nu ma puteam muta intr-o tara in care scoala sa inceapa la 9? Pe S o trezesc momind-o cu rochita pe care am ales-o seara trecuta, pe P cu micul-dejun. Le dau 5 minute care se transforma in 10 minute pentru a se imbraca si face patul. S comenteaza tot timpul, dar face. P le face in mare graba si vine ca Pooh direct la masa. S vine comentand, manca cerealele pufaind nemultumita pentru ca e devreme si multumita de gustul cerealelor, in timp ce eu pregatesc gustarile pentru  ora 10.  De obicei, pentru a-i schimba starea de spirit, o las sa isi ia ceva interzis pe drumul spre scoala, cu conditia sa  il lase in masina cat ii la job/scoala. La 7:10 termina cu  mancatul, iar mie imi raman 5 minute sa intru in hainele pregatite cu o seara inainte si sa ma spal pe dinti. Patul il face barbatul…

Daca nu iesim din casa la 7:20, intarziem la scoala. Inainte ne asiguram: s-au spalat pe dinti? Calumea? Si-au bagat apa? Da, P i-a bagat si lu S apa in ghiozdan, si pachetul. E un frate mai mare tare grijuliu. Uneori ii face si patul, mataitul ei ii provoaca mila, “ca e asa mica si dulce”. P si-a luat echipamentul de baschet/fotbal? S si-a luat echipamentul de balet? Daca avem echipamente si pachete si ghiozdane, iesim in mare graba spre masina. Daca este iarna trebuie sa luam in calcul si cele 5 minute necesare la curatatul masinii. Stam 20-25 minute in trafic, cantam “Wafe wafe wafe”, povestim despre ce vom invata astazi la scoala si despre reguli de bun-simt, jucam “cine vede primul” sau pur si simplu calatorim in zumzaitul lui S care povesteste in incercarea de a se trezi. Parchez la vreo 200 m de scoala si avem parte de 3 minute de plimbare vioaie. La 8  fara 10, fara 5 minute, ajungem la scoala. Dam binecuvantare, pupic si imbratisare si pleaca spre jobul lor, voiosi ca isi vad colegii.  La lucru ajung la 8:10, unde imi permit luxul de a folosi o oarecare recuzita pentru a fii mai placuta ochiului si a-mi face o cafea, cat se incarca e-mail-urile.

Nu stiu cand se face ora 13, imi suna alarma pentru pauza de masa, am la dispozitie o ora in care sa iau copii, sa ii duc la bunici, sa mananc ceva si sa ajung inapoi la lucru. Ii las in grija strabunicii, care se ocupa ca  ei sa manance un pranz copios, sa faca teme si sa se odihneasca. Somnul e musai la noi, P inca doarme la pranz si niciodata nu se trezeste singur. Pentru teme au la dispozitie o ora. Daca nu termina intr-o ora, vor termina seara cand ajungem acasa, unde au la dispozitie doar jumatate de ora. Dorm cam 2 ore, la 5 li se da trezirea, ar mai fi dormi dar trebuie sa se schimbe si sa se pregateasca pentru activitatile extra. La 5:45 mama trebuie sa iasa cu masina din parcare si sa fie pe drum dupa copii, pentru ca intre 6 si 7:30 au treaba si mama alearga. La 8 fara 15 plecam spre casa, la 8:20 P.M.  ajungem acasa. Alt marathon, cina – pregatit ghiozdane –  teme – haine – dus – povesti de peste zi – poveste de nani – somn. La ora 10 copii sunt  in pat. Eu si integrantul numarul 4 mai tarziu, ca de, mai este nevoie sa se mai faca unele lucruri si prin casa si sa mai schimbi o vorba, ca sa nu dormi cu un strain in pat. Si se face ora 12 noaptea si gata ziua.

Marti, miercuri, joi si vineri sunt la fel ca luni, cu exceptia a doua ore libere  martia si vinerea, daca nu avem nicio sedinta cu parintii sau ceva activitate pe la scoala sau vizita la stomatolog sau etc, programul este un strop mai lejer, economisim 2 ore de timp. Asa ca, o ora pentru organizarea micii imparatii, ca nu poti da cu aspiratorul seara la 10 si nu cred ca o casa murdara inseamna ca copii isi fac amintiri. Cealalta ora este pentru un Monopoly StarWars sau un Uno sau un sah pe echipe.  Cand vrem sa fim aroganti ne permitem o plimbare in parc cu o  ciocolata calda in mana sau o  inghetata la gelataria noastra preferata.

Ziua de vineri e sarbatorita, inca de dimineata. Pe drum spre scoala ne facem planuri pentru vineri seara, si mai  ales povestim despre ce vom face impreuna in week-end. S se lauda cum va dormi pe mama, cum se va strecura fara sa o vada Mos Ene in patul nostru. P se lauda ca el se va trezi devreme, va manca micul-dejun si ne va face o surpriza. Mama si tata se bucura sa doarma pana la 8 chiar 9 si sa bea cafeaua in tihna, sa observe cat au mai crescut minunile in timpul saptamanii. Tata se ocupa de clatite sau wafe sau tot felul de inventii culinare, in timp ce mama are timp sa ii faca unghiile roz lu S si sa aiba discutii despre cromatica hainelor si freze cu P.

Recunosc in fata marii adunari generale  ca asteptam  toti  cu nerbadare sa vina week-end-ul,  sa incetinim ritmul, ca avem limba scoasa de un cot de cat am alergat in timpul saptamanii. Noi il asteptam, de fapt sunt foarte rari oamenii care nu il asteapta si nu e o rusine. Pentru ca noi, astia mai putin „norocosi”, cu joburi si copii cu program, alergam la marathonul vietii cam 15 ani din viata. Si savuram viata mai mult  in week-end-uri, cand plecam cu cortul la pescuit, in excursii sau pur si simplu lancezim in pijamale la un film pe Netflix. Dar ce e important este ca alegem sa alergam la maraton, investitia in activitatile copiilor este o decizie asumata, ne bucura alegerea lor si ca nu vor sa renunte, ma bucura fiecare activitate/laborator care si-o aleg copii. Ma bucur ca exploreaza, ca sunt curiosi, ca vor sa invete si sah si jocurile de la laboratorul de la scoala, ca vor si chitara si pian, ca nu vor sa renunte la nimic din ce fac. Ii privesc cu admiratie si respect, pentru ca sunt niste oameni mici curajosi care vor sa descopere lumea si care muncesc mult facand ceea ce le place.

Ca noi sunt multi parinti, care fac o multime de miscari de sah pentru ca piticii lor sa descopere ce le place sa faca in aceasta lume, care renunta la o bere cu prietenii pentru a duce fiul la baschet sau la o cafea cu prietenele pentru a merge cu fiica la balet. Si sincer cred ca este cel mai bine investit timp, pentru ca nimic nu este mai sanatos decat sa investesti timp in copilul tau, ca sa nu mai zicem ca le suntem datori cu acest timp. Si nu e o rusine sa faci asta, este un privilegiu.

Voua, oamenilor obositi cu copii minunati, va doresc alergare placuta! Voua, oamenilor care va uitati cu mila sau mai stiu ce alte sentimente la cei ca mine, va doresc sa cresteti mari!