Am crescut cu femei puternice in jurul meu. Unele m-au invatat lucruri bune, altele mai putin bune. De la unele am invatat despre dragoste, de la altele despre durere. Pe unele le admir, altele nu ma reprezinta, dar de la toate am avut de invatat si pe toate le-am considerat mereu puternice. Cum ai putea numi altfel un suflet care a trecut prin multe greutati si este inca un om bun care sta in picioare cu fata spre cer?

Pana sa fiu mama cel mai mult am iubit-o si admirat-o pe bunica. Mi se parea incredibila, si in continuare femeia puternica din ea ma uimeste, ea era genul de om care iti marcheaza viata cu un cuvant sau un gest.

Apoi am devenit mama si nici nu o aveam pe micuta mea in brate ca ma uimea dorinta ei de viata. Cand am avut-o in bratele mele ma uimea modul ei de a fii. Dupa 8 ani, in continuare ma uimesc gheata si focul, puterea si sensibilitatea, gingasia si bucuria din ea, privirea ei albastra care transmite toate emotiile umane, fiinta dulce dar si nervoasa care este uneori.

Tata spunea ca pentru o femeie viata este mai grea, dar si mai frumoasa din cauza sensibilitatii cu care a fost inzestrata. Femeile pe care le cunosc nu sunt perfecte, dar sunt reale, cu probleme si bucurii, uneori dau cu problemele de pamant pana le transforma in bucurii, alteori este nevoie sa le dai o mana sa se ridice de la pamant, dar mereu se ridica mai puternice si mai curajoase.

Pe unele viata le-a inrait, altele au imbunat viata.