Si alergi o viata cu el in suflet. Si incerci sa il materializezi muncind pentru el. Alergi pe diverse drumuri, cotesti la dreapta si apoi la stanga, mai muncesti inca un week-end si mai pierzi cateva nopti gandindu-te la solutii. Oare cum au facut altii si au reusit? Oare are Pamantul loc pentru toate visele oamenilor?

La un moment dat te gandesti ca poate nu era pentru tine. Si te enervezi ca nu mai stii care era sensul in care mergeai, te-ai ratacit undeva in labirint si simti ca nu mai ai directie. Poate te simti singur si epuizat si binenteles trist, pierdut in oceanul de oboseala sufleteasca.

Ai sufletul inca agatat in stele, dar acum privirea s-a mutat de la lumina lunii la pamantul intunecat si te gandesti doar la cum te vei strivi de el. Apoi auzi ceva, un cuvant, o fraza, primesti un zambet sau un gest neasteptat.

Si dintr-o data bucatile de puzzle sunt vizibile, acum intervine doar priceperea ta la rezolvarea lui. Cumva totul incepe sa aiba sens. Ca semnul de cedeaza. Poate uneori nu trebuie mers prea mult, poate uneori trebuie sa sarim in gol ca sa descoperim o noua directie, una la care nu ne-am fi gandit.

Poate dezamagirile dinainte incercau sa te invete ceva. Poate ca solutia nu era in cautarea drumurilor corecte spre vis. Poate ca solutia era sa schimbi sensul visului.