Una dintre cele mai bune prietene isi face curaj sa treaca granita dureroasa a despartirii. Dupa o relatie de ani de zile, in care se vede clar ca ea isi doreste o relatie si o familie iar el inca nu stie ce vrea, pentru ca nici nu o trateaza ca pe o prioritate in viata lui dar nici nu ar fi vrut sa se desparta de ea, in sfarsit ea s-a saturat sa mai spere la un viitor comun.

„Ce o sa fac cu atatea amintiri?” m-a intrebat serioasa.

„Vei lasa praful sa se puna peste ele. Ca o biografie buna, citita candva, uitata in biblioteca, care are multe parti pe care le-ai iubit si unele de neinteles. Nu arunci cartea , dar nici nu o vei mai citi, ai citit-o de prea multe ori” i-am raspuns incercand sa o incurajez.

„E usor sa spui…

” Nu este usor cand este vorba de prieteni, am intrerupt-o. Si sincer acum, de ce stati impreuna? Cred ca din frica de singuratate, pentru ca nu aveti visuri sau planuri impreuna. Iubirea adevarata te ridica, restul este doar frica de singuratate. Dragostea adevarata va face sa zambesti doar privind coperta cartii si sa vrei sa scrii si al doilea volum. Daca nu traiesti genul asta de dragoste pentru ce te mai complici ?”

Am stat amandoua de atatea ori in liniste, fara cuvinte…. Uneori nici nu este nevoie de ele, adevarul este acelasi de cand este lumea, ca ne place sa il recunoastem sau nu. Ce facem cu miliardele de cuvinte, de clipe, de amintiri cand trebuie sa inchidem o usa? Nimeni nu poate sterge din noi trecutul si chiar daca cel mai sanatos este sa il lasi sa stea acolo, uneori revine cu forta si este greu sa il accepti. Pentru ca amintirile alea par uneori ale altora…