Povesteam zilele trecute cu fiu-miu despre cat de important este sa stii ce vrei in viata. Este la varsta la care incepe sa aiba intrebari din alea enervante (a se citi cu ghilimelele de serviciu) care te fac sa fii foarte constient de cine esti ca om in fata lor.

Eu, mama lor, sunt „o femeie destul de hotarata care da impresia ca mereu stie ce vrea”. Spera ca atunci cand va fi mare sa fie la fel de hotarat, imi zicea el. L-am privit mirata, pentru ca de fapt eu nu ma percep chiar asa. Am cateva principii de viata dupa care ma ghidez, cu ajutorul carora iau hotarari destul de rapid, dar pe care le-am dobandit fiindca am privit in jur si am ascultat ecoul din mine. Uneori ecoul a zis „F*ck, omul asta sper sa nu fiu niciodata!” iar altadata a urlat de admiratie „Asa vreau sa fiu cand voi fi mare!!!”.

Mai mult m-am ghidat dupa omul care nu as vrea sa fiu niciodata, lucru care m-a facut sa imi corectez anumite apucaturi si defecte si ajutat sa accept faptul ca nu voi niciodata perfecta. Din fericire nu am in sange comparatie si asta m-a ajutat cand a venit vorba de eterna competitie . Nu ca nu mi-as dori sa fiu o zana cu o rabdare de fier si un simt al umorului absolut enervant, care cu o privire de caprioara sa faca orice capcaun sa zambeasca tamp, dar cand am fost facuta nu mi s-au dat nici gene evantai, nicio gropita in obraz, iar rabdarea mi-e mai mai scurta decat lungimea genelor si savurez bancurile seci mai mult decat vinul demisec.

La cat de importanta este fiecare clipa si la cat de grave par lucrurile in momentul de fata in ochii lui, omul din el se uita la inaltimea vartei mele si la viata care il asteapta ba cu teama, ba cu entuziasm. Il vad pornit sa fie fericit, ceea ce ma incanta, pentru ca orice lucru grav devine mai putin apasator atunci cand te concentrezi pe solutii si sa inveti sa fii mai bun. Privind in urma mi-ar placea sa i se astearna zambetul pe buze, sa nu se intrebe ce a fost in capul lui si sa stie clar care i-a fost obiectivul in fiecare situatie.

Ca orice parinte normal la cap imi doresc copilul fericit. Pentru viitorul lui nu imi fac griji, mai de graba planuri. Cand vine vorba de meserii COPILUL MEU nu se vede ceva anume. Dar cand vine vorba de omul care isi doreste sa fie, stie anumite lucruri foarte clar iar altele deja le practica. L-am sfatuit sa fie deschis la orice, sa descopere ce ii place si ce nu ii place in jungla din jur. Oricum omul care este astazi va fi un prieten indepartat al omului care va fi peste 15 ani. Macar sa priveasca omul din trecut cu respect, ca pe un prieten drag, fara sa se simta strain fata de el…