Este ora 8:11 dimineata. O privesc pe ascuns, printre aburii de cafea, pe Ea. A intrat cu 20 minute mai devreme in ora, a dat skip la micul dejun, pentru ca stie ca invatatoarea intra mai devreme si incepe a povesti cu ei ca atunci cand ii astepta la scoala. Iar Ea nu vrea sa piarda niciun minut din povestile despre mocute somnoroase, despre ce au visat sau au mai facut colegii in orele in care nu s-au auzit, daca si ce au mancat la micul dejun. La ora 8 clasa este salutata de doamna in mod oficial cu „Buna dimineata, clasa a II-a!”, umeaza 25 de „Buna dimineata, X!”, fiecare minune fiind salutata in parte si abia apoi incep treaba.

In fiecare dimineata au o zicere care imi pune un zambet pe buze si care spune multe despre omul de dincolo de ecran. Cel mai important este insa zambetul si incantarea care se odihnesc tot timpul cat dureaza scoala pe fata copilei mele. Lucru posibil doar pentru ca doamna se implica de te uimeste, pentru ca stie sa ii faca pe copii sa ii simta iubirea, pentru ca ii respecta si le insufla incredere in ei, pentru ca ii incurajeaza si le da speranta ca totul va trece repede si in curand se vor intoarce alaturi de ea in clasa si pentru ca nu uita niciodata sa sublinieze ca ii este dor de ei. Un cor de 25 de voci ii raspunde ca si lor le este dor de ea.

Sunt incantata ca si copii mei au parte de profesori care ii inspira si ajuta sa invete notiuni necesare in viata. Poate ca asta este unul din secretele unei vieti fericite. Mereu sa fii inconjurat de oameni care te ajuta sa devii cea mai buna versiune a ta. Am auzit de multe ori in ultimii ani aberatia conform careia nu mai are rost sa faci scoala, ca nu mai inveti nimic. Oricat de putina scoala ar face un om este mai mult decat nimic si il va ajuta sa aiba un orizont mai larg si o minte mai sanatoasa. Daca le sunt recunoscatoare pentru ceva parintilor mei este pentru faptul ca mereu ne-au incurajat sa invatam.

Eu am avut parte ca toti ceilalti de profesori minunati, de care imi aduc aminte si astazi cu drag, si de profesori mai putin inspirati. Profesoarele mele preferate au fost cele de chimie si pot spune ca de ambele imi era putin teama din cauza severitatii lor. Dar imi aduc aminte cu mult drag de rujul si unghiile rosii ale profesoarei din generala, de turul laboratorului unde avea insiruite pe rafturi paharele Berzelius, eprubete, mojare, baloane din sticla ( al caror nume presupun ca le-am uitat dupa ce le-am tocit), cilindrii gradati, palnii si alte ustensile ale caror nume nu mi le amintesc. Am intrebat-o odata daca toate ustensilele alea m-ar putea ajuta sa imi fac singura parfumuri si ea mi-a zis ca da. Intrigata fiind de intrebarea mea mi-a daruit o eprubeta cu conditia sa ii spun cum de mi-a venit ideea in cauza. Nu imi aduc aminte ce i-am zis, in schimb poeziile care te ajuta sa inveti tabelul lui Mendeleev sunt bine la locul lor. Pe cea din liceu o consider o sfanta la cata rabdare a avut cu noi, mai putin talentatii, sa ne invete chimia organica. Alcoolii, acizii, aminoacizii, alcalinii sunt notiuni sterse din amintiri, dar a ramas altceva mai important, anume amintirea unui exemplu de om intelept si corect.

Respect oamenii care isi fac meseria cu dedicatie, care inainte de orice nu uita sa fie oameni. Situatia in care ne aflam a facut ca una dintre solutiile gasite ca scoala sa continue a fost varianta on line (nu pentru ca ne-am dorit, ci pentru ca a fost necesar) si este absolut fantastic cand copiii au dincolo de ecran un om pasionat de meseria lui. Cand vine vorba de meserii care impacteaza direct viata oamenilor, cum este cea de profesor, nu poti decat sa speri si sa fii recunoscator daca si copiii tai au parte de oameni care ii ajuta sa se dezvolte armonios. Pe ei nu ii defineste meseria, doar le scoate in evidenta calitatile si ii ajuta sa isi faca treaba in folosul altora.