Privind la copila care eram acum 20 de ani realizez ca imi datorez cateva scuze.

… pentru ca nu m-am apreciat suficient, pentru ca m-am comparat si crezut prea putin fata de unii locuitori ai planetei, care devorau pretinzand a fii Dumnezeu, impunand standarde pe care nu le indeplineau nici ei.

… pentru nu mi-am permis sa imi traiesc doliurile pierderii oamenilor dragi. „Trebuie sa fii puternica” s-a tradus in „nu ai voie sa plangi, nu ai voie sa te doara, sa jelesti si mai ales sa lasi sa se vada ca doare”.

… pentru ca din frica de gura lumii nu am facut unele lucruri la care visam.

…pentru ca am investit incredere si speranta in oameni care nu meritau nicio privire, erau doar niste sugative de energie , care au rupt din mine.

… pentru datile cand am preferat sa tac pentru ca nu aveam nimic bun de zis.

… pentru toate florile date unor oamenii care nu erau vase din dinastia Ming.

Slava Cerului ca mamiceala nu a venit cu un manual de instructiuni, pentru ca a fost nevoie sa ma bazez pe instinct si pe toata dragostea purtata copiilor mei. „Daca tu esti bine, el va fii si mai bine!” a fost sfatul pediatrului. Imi place curatenia asa ca am inlaturat din jur orice om pe care l-am simtit influenta negativa in viata mea si am inceput sa fiu mai onesta cu mine insami. Nu a fost usor, dar nici cel mai greu lucru pe care a trebuit sa il fac. Nu a glumit cel care a spus ca inceputul este mai greu, restul vine de la sine.

De ce? Pentru ca vreau ca ei sa aiba o mama intradevar puternica, inteleapta si fericita care sa ii ajute sa creasca sanatosi, fericiti si impliniti. Pentru ca vreau ca viata lor sa fie o insiruire frumoasa de clipe magice. Pentru ca astazi simt in toti porii fiintei mele ca singurul om caruia ii datorez ceva sunt eu, restul trebuie sa invete sa isi traiasca propia viata. Si pentru ca toti avem dreptul sa ne traim viata dupa standardele noastre, mai ales daca nu impactam negativ viata altora.