Cand nu mangai bucle moi cu inca aroma de vanilie, cand nu le citesc lor povesti, cand nu dansez cu ei in brate, cand nu stau pe intuneric sa scriu la lumina lumanarii , ca acum, cand nu privesc apusul soarelui rugandu-l sa se intoarca, cand nu zumzai un cantec de leagan, cand nu ii ghidez pe Mos Ene, Mos Nicolae, Mos Craciun, Zana Maseluta, Iepure si intregul alai de ajutoare, imi place sa imi repar sufletul redecorandu-mi cuibul in care ii cresc pe ei, sub acoperisul caruia visez, iubesc, oblojesc si cresc doua minuni de oameni.

De obicei ideile nastrujnice ma apuca in timp ce privesc fix pana fac o gaura in pereti, cand imi las gandurile sa calareasca caii verzi de pe pereti spre alte meleaguri si brusc ma trezesc alegand intre culori si decoratiuni. Apoi, suspinand a fericire iau o bagheta magica numita trafalet si imi ajut peretii sa imbrace culori noi. Apoi imi invit mobila la un vals si joc sah cu decoratiunile, toamna intra in sertar, iarna iasa cu lumanari parfumate si decoratiuni, tablourile isi schimba mesajele iar mizeria rutinei este rasa cu spaclu si inlocuita cu indemnuri de a savura momentul de fata…

…cum ar fi ceaiul fierbinte de fenicul cu scortisoara din cana care imi incalzeste mainile, savurat in timp ce ajut cateva litere sa se imprieteneasca la lumina lumanarilor cu aroma de vanilie si portocala, menite sa ajute mirosul de lavabila sa se evapore. Astept Craciunul cu nerabdare, caii verzi nu mai au umbre in spatele carora sa se ascunda iar diavolul tasmanian din mine se poate concentra pe meniul de Craciun si impachetatul de cadouri.