Am dat astazi la cafea peste inca un citat care vorbea despre iertare. Imi venea sa intreb daca doamna prefera cu fundita rosie sau albastra. Poate are legatura cu firea mea, ca prost dispusa nu m-am trezit, dar mi se pare mie sau iertarea este supraevaluata?

Oare numai mie imi par superficiale genul asta de citate?

Tot ce facem este o alegere, nu? Poate nu suntem cei mai inspirati cand facem anumite alegeri, poate suntem egoisti uneori, poate alteori de ego mare ce detinem avem constiinta incetosata, poate uneori suntem prea obositi de atata viata. Dar alegem sa facem in functie de ce simtim. Si eu nu cred ca oamenii nu stiu cand aleg sa greseasca, pentru ca o greseala repetata mie imi seamana a tipar, a mod de a fii, a decizie de a repeta fapta. Dar la fel nu cred ca un anumit moment defineste un om. Poate ca anumite momente ne scot mai bine in evidenta defectele si calitatile. Numarand cateva primaveri deja, am ajuns sa fiu in situatia in care sa zic „Te iert, dar pana aici am mers impreuna prin viata”.

Oricum suntem temporari in viata celorlati, chiar daca ne este greu sa acceptam. Viata are etape si putini sunt oamenii care ne vor insoti in toate. Cred ca iertam de frica de sfarsit. Cred ca adevarata iertare inseamna sa nu tinem ranchiuna pentru ce a facut cineva, sa dorim binele chiar daca devenim cunostinte. Nu uitam, ca nu suferim brusc de Alzheimer, acceptam ce s-a intamplat si mergem mai departe, uneori impreuna, alterori singuri. Pentru ca sunt greseli minore, care se pot intampla oricui, care au un motiv scuzabil, si sunt greseli de netolerat care te vor ajuta sa inchei etape.

Prea punem presiune pe noi cu iertarea asta! Prea cerem altora sa ne ierte si noua sa iertam pe altii. De ce? Ca exista milioane de oameni pe care nu i-am descoperit, miliarde de clipe de trait. Un apus de soare poate fi si un rasarit, depinde doar in ce parte a globului locuiesti.